Reportaj de Maria Burlă din Ziarul Lumina - ediția de Moldova de Luni, 28 octombrie 2013
Criticul de film Elena Dulgheru, la Serile Doxologia
„Raiul în cinema este un rai al întrebărilor, al dilemelor existenţiale şi al asumării crucii“
Joi, 24 octombrie 2013, Elena Dulgheru a fost invitata Serilor
Doxologia, eveniment organizat de Centrul Cultural Misionar Doxologia al
Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei şi moderat de pr. Constantin Sturzu,
consilier cultural al Arhiepiscopiei Iaşilor. Întâlnirea a avut loc de
la ora 18:00 la Biserica Talpalari din Iaşi şi a constat într-o triplă
lansare de carte: „Scara Raiului în cinema. Kusturica, Tarkovski,
Paradjanov“, autor Elena Dulgheru, „Canonul lui Tarkovski“, autor Dmitri
Salînski, şi „Pentru trecerea zării şi alte poeme“, autor Elena
Dulgheru, toate apărute la Editura Arca Învierii.
Elena Dulgheru este critic de film, jurnalist, poet, traducător, doctor
în cinematografie şi media. Este autoare a volumelor: „Tarkovski.
Filmul ca rugăciune“, Ed. Arca Învierii - Premiul Uniunii Cineaştilor,
2002; „De vorbă cu Marina Tarkovskaia“, Ed. Arca Învierii, 2004; „Scara
Raiului în cinema. Kusturica, Tarkovski, Paradjanov“, Ed. Arca Învierii,
2011. Este membră a Uniunii Cineaştilor din România şi a Asociaţiei
Jurnaliştilor şi Editorilor Creştini, dar şi membră a juriului la
diferite festivaluri de film.
Trăirea în Dumnezeu, pornind din zona modernismului
Întâlnirea a debutat cu un recital de poezie susţinut de autoare din
volumul „Pentru trecerea zării şi alte poeme“, dintre care redăm câteva
titluri: Supravieţuitorul, Visul rătăcitorului, Romanţă traviată,
Peştele de aur.
„Mărturisesc că unele poezii sunt scrise sub inspiraţia filmelor lui
Tarkovski, iar altele sunt dedicate lui concret. Totuşi, volumul de
versuri încearcă să transpună trăirea în Dumnezeu, pornind din zona
modernismului celui mai actual, trecând uşor prin ceea ce înseamnă
asumarea artistică şi spirituală a unor gânduri, provocări ale
modernităţii şi un urcuş către poezia mistică de tip modern, într-un
dialog permanent cu modernitatea şi într-o păstrare permanentă a
sincerităţii, a prospeţimii, a dialogului pe care reuşim să-l mediem
între ceea ce simţim noi. Chiar dacă suntem copleşiţi de cele
exterioare, de diverse obligaţii şi lucruri care vin din toate părţile
şi vor să ne sperie, să ne fure pacea, trebuie să reuşim să ne găsim o
stare sufletească superioară“, a subliniat Elena Dulgheru.
Maturizarea omului întru Dumnezeu merită toată atenţia artei de calitate
Invitata Serilor Doxologia a vorbit apoi celor prezenţi despre
semnificaţia scării raiului în cinematografie, invitându-i la o
explorare fascinantă a împletirii subtile a culturilor eclesiastică şi
cinematografică, din perspectiva celor trei regizori: Tarkovski,
Kusturica şi Paradjanov.
„Cele trei cărţi sunt în acest duh de mărturisire a credinţei în epoca
de astăzi, în epoca modernă şi postmodernă, mărturisire însemnând nu
resuscitare a unui obiect de muzeu, ci retrăirea unui duh către credinţă
care ne duce la origini. Dumnezeu nu ne prinde neapărat exact când
suntem în genunchi, în biserică, şi ne facem metaniile numărate, ci ne
surprinde şi pe stradă, şi oriunde am fi noi, indiferent de împrejurări.
Simţim deodată că se întâmplă ceva, că din momentul acela s-a schimbat
ceva şi o luăm pe altă cale. Intrăm într-o etapă care poate fi o
treaptă, iar treptele acestea sunt unite în viaţa noastră, sunt trepte
de urcuş. Urcarea treptelor este un lucru extraordinar de frumos, care
merită toată atenţia artei de calitate, pentru că povesteşte tot acest
drum al maturizării omului întru Dumnezeu“, a apreciat invitata.
„Postmodernismul creştin este un miracol al Răsăritului“
Potrivit autoarei, cartea „Scara Raiului în cinema. Kusturica,
Tarkovski, Paradjanov“ oferă soluţii de rezistenţă prin identitatea
balcanico-caucaziană - postbizantină în care mesajul creştin autentic nu
s-a pierdut.
Aşa cum afirma cineva, postmodernismul creştin este un miracol al
Răsăritului. „De la Kosovo şi până în Balcani este o zonă de profundă
mărturisire a credinţei, găsim aici toată densitatea Ortodoxiei din care
ne putem adăpa. Să ne aplecăm privirile spre ea şi să ne lăsăm
inspiraţi, şi cei care consumăm cultură, şi cei care creăm cultură, şi
cei care vrem să facem o lucrare de artă contemporană inspirată; în
această zonă se păstrează foarte mult. Dacă ajungem la rădăcinile lor
literare şi culturale, vedem modele ale omului vechi foarte bine
păstrate, ale omului pe care îl regăsim în basme, în marile legende, în
marile poveşti de dragoste medievală. Această nevoie de a trăi în duh se
păstrează în Balcani şi în Carpaţi, o regăsim chiar în arta
contemporană, deşi rar se vorbeşte despre rai, ci mai mult despre
păcat.
Această carte a mea este o invitaţie de a redescoperi paradisul şi a
continua imaginea prin cinema, printre regizori paradigmatici, cum e şi
Andrei Tarkovski. Vedem că la Tarkovski nu avem o analiză, ci mai
degrabă o interogaţie“, subliniază autoarea.
Pe coperta cărţii este ilustrată Chora de la Constantinopol, această
cupolă reunind spiritul Europei Occidentale cu spiritul Răsăritului,
adunând parcă ce este mai bun din fiecare zonă culturală.
Un rai al întrebărilor, al dilemelor existenţiale şi al asumării crucii
Însă despre ce paradis ne vorbeşte cinematografia? „Dacă vom căuta să
vedem ce fel de rai este, vom observa că este mai mult un rai al
întrebărilor, al dilemelor existenţiale şi al asumării crucii, o
nostalgie după rai a unui contemporan. Întrebările conştiinţei lui sunt
foarte dureroase pentru că s-au născut pe terenul pauperizant al
secularismelor secolului XIX. Conştiinţa sa are foarte mult de recuperat
pentru a-şi descoperi modele ancestrale. Filmele lui Kusturica, de
exemplu, îi învaţă pe oameni să se ierte, să se iubească aşa cum sunt,
să cultive idealul, chiar dacă acest ideal este privit mai degrabă ca o
nostalgie la care nu pot ajunge. Personajele lui nu reuşesc să-şi asume
crucea, dar au o tărie, o deschidere şi o bucurie a întâlnirii
aproapelui extraordinare“, mărturiseşte Elena Dulgheru.
Paradjanov, regizorul care a adus postmodernismul pe teren creştin
La o cercetare mai atentă, putem descoperi o înfrăţire extraordinară
între popoarele român şi georgian: „Îţi dai seama că acelaşi far creştin
ne-a luminat de sute de ani, istoria s-a integrat cam pe aceleaşi
şuvoaie, aceleaşi lupte cu imperiul musulman, aceleaşi vechi rădăcini
precreştine, aceeaşi aşteptare a venirii lui Hristos în cultura cea
veche, toate acestea s-au amestecat în sufletul mare al lui Paradjanov.
El e singurul regizor care reuşeşte să aducă postmodernismul pe teren
creştin.
Astăzi, oferta de informaţie şi deschiderea culturală sunt atât de mari
şi e normal să avem mai puţină răbdare decât medievalii. Ne-am creat
alte ritmuri emoţionale şi trebuie să recunoaştem că suntem modelaţi de
ele, suntem mai superficiali. Dar, totuşi, şi în acest postmodernism
putem cultiva credinţa, fără să ne îngrijorăm, fără să ne pierdem simţul
umorului, rămânând oameni. Asta ne învaţă nu Tarkovski, ci Paradjanov“,
consideră invitata Serilor Doxologia.
„A vorbi despre paradis constituie o terapeutică eficientă împotriva crizelor“
Volumul „Canonul lui Tarkovski“, tradus şi prefaţat de Elena Dulgheru,
care-l apreciază ca „o palmă dată Codului lui Da Vinci“, reprezintă o
parte a cursului original de Hermeneutică cinematografică al
profesorului Dmitri Salînski, predat la mai multe universităţi de renume
din Rusia şi publicat în 2009 la Editura „Kvadriga“ din Moscova.
„Unele elemente din compoziţia filmelor tarkovskiene pot fi privite ca
analoage axelor planului catedralei creştine: navei centrale şi
transeptului care o intersectează“, scria Salînski în cartea sa.
***
„A gândi, a vorbi despre paradis poate fi o terapeutică eficientă
împotriva crizelor personale şi colective, împotriva războaielor, a
marilor depresii şi dezbinări… Să vorbim, aşadar, despre paradis!, a
concluzionat criticul de film Elena Dulgheru.
________________________________
Vedeți și: http://elena-dulgheru.blogspot.ro/2013/10/tarkovski-si-prietenii-sai-la-iasi-24.html
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu