Mărțișorul și ”Cetatea de foc”

Coperta ”Erotico-Apocaliptica” și ”Pătrat roșu” de Malevici. Colaj

În Carpați, în Balcani și-n Caucaz, primăvara, funde colorate fericesc câte un copac înflorit, transformându-l în Copac al dorințelor. La noi, funde de mărțișor, funde ale îndrăgostiților, uitate parcă pe cel mai neobservat copăcel al vreunei livezi ascunse între măguri, încearcă să înveșnicească o legătură de inimă, agățând clipa fugară pe verticala unui Arbore al vieții. 

Spiritul bucolic-pastoral al mărțișorului ascunde, în firava spirală alb-roșie împletită, înțelesuri mai adânci, care o înrudesc cu Coloana infinitului a lui Brâncuși, cu spiralele ondulatorii ale luminii, ori cu formele seminale ale vieții, înscrise în adn și esențializate de strămoșii noștri în două fundamentale culori: a adevărului și a iubirii. 

Gânduri ca acestea m-au inspirat să scriu poemul penultim al cărții ”Erotico-Apocaliptica”, notat ca ”Postarea 107”.

Cetate de foc (II)

Cîte unduiri pentru roşu?

Cîte cetăţi pentru alb?

Ci una şi numai una, fireşte!

Aceasta-i Cetatea!

Arpegiile roşului o învăluie

în roşu botez

Cînd albul ridică-n lumină

Stîlp translucid de opal

− e trupul, de-acuma grădină,

ce mîntuie carnea-n pumnal.

Cîte definiri pentru roşu?

Cîte transparenţe de alb?

Cînd linia vieţii se-aşează

Cunună pe fruntea-n amiază

Alb-roşu, alb-roşu mereu,

Alb-roşu în şnur curcubeu

De mîinile noastre-mpletită

Alb-roşu, alb-roşu rotat

Brîu trainic, ferit de ispită,

Corpuscul şi undă în leat.

Corpuscul şi undă-i sărutul

La fel e şi zîmbetul meu.

Doar ele măsoară-nceputul

Şi trecerea evului greu.

Corpuscul şi undă-i iubirea

Prin Tine cînd Tu mă petreci

Şi zîmbetul scaldă uimirea −

Surată durată în veci.

Oricîte unduiri pentru roşu

Dar una e alba cetate:

Cînd lumea dansează în flăcări,

Catarg este litera-frate.

Colier de făclii mi-ai dat pulsul,

dar osul e cast şi mereu.

Cînd litera scaldă impulsul,

În Tine mă iei, Dumnezeu!