Să ne rugăm pentru prietenia și buna înțelegere a popoarelor ortodoxe, pentru unitatea creștinilor și pentru deschiderea lumii către Hristos-Logosul dumnezeiesc!

joi, 5 mai 2016

Sfântul neomartir Platon (Iovanovici), arhiepiscop de Banja Luka

Azi, 5 mai (pe stil nou), e prăznuit Sfântul neomartir Platon (Plato), Episcop de Banja Luka, martirizat de uslași pe 5 mai 1941. 
S-a născut în 1894 la Belgrad, din părinții Elena și Ilya Iovanovici, ortodocși evlavioși și buni patrioți, originari din Herțegovina. A primit la botez numele Milivoe.
A urmat școala în orașele Vrana și Niș, apoi Academia Teologică din Belgrad. Încă de pe băncile facultății s-a călugărit, cu numele Platon (în cinstea Sf. Mucenic Platon, la care avea mare evlavie) și a fost hirotonit diacon și apoi preot. Fiind foarte râvnitor și având un ascuțit simț al dreptății, încerca mereu să-și ajute confrații în acele vremuri tulburi și ajungea adesea în situații dificile, dar Dumnezeu îl ajuta să le depășească. I-a fost încrediințată păstorirea mănăstirii Rakovaț, apoi a ocupat funcții de conducere în administrația Bisericii și a învățământului religios, fiind un profesor foarte iubit și de elevi, și de superiorii săi. 
Patriotismul și altruismul său s-au manifestat mai ales în timpul Războaielor balcanice și a Primului Război Mondial, conflagrații care au zguduit Serbia din temelii. Părintele arhim. îi hrănea pe ofițeri și soldați, dar se îngrijea și de săraci și orfani, foarte mulți în vreme de război. Din acest motiv era foarte iubit și respectat de popor și se bucura de multă autoritate în cercurile Bisericii, ceea ce a stârnit invidia politicienilor Serbiei, care l-au dat jos din scaunul episcopal și l-au obligat să se pensioneze. Primind fără cârtire această încercare, părintele muncea pe oriunde pentru o bucată de pâine, pe care să o împartă și celor mai nevoiași decât el. A lucrat și ca muncitor la cantină. 
Peste un timp arhim. Platon a fost readus în scaunul arhieresc, dar a devenit o persona non grata, aflată mereu sub suspiciunea potentaților vremii. În 1931 a fost uns episcop vicar al Patriarhiei Serbiei. Patriarhul de atunci, Varnava i-a proorocit sfârșitul mucenicesc.

Încă de la începutul activității arhierești, episc. Platon, alături de Patriarhul Varnava, de restul clerului sârb și de popor, s-a opus Concordatului, o înțelegere a Regatului Jugoslav cu Vaticanul (semnată în iulie 1937), prin care acesta primea dreptul la prozelitism împotriva Bisericii Ortodoxe Sârbe. A participat la ”Litia sângelui” din Belgrad (19 iulie 1937), o procesiune a preoților sîrbi împotriva expansionismului catolic, înecată în sânge de jandarmi (la ordinele ministrului de interne, un catolic slo), dar prin pronia lui Dumnezeu a scăpat nevătămat. Ca director al unei tipografii mănăstirești, publica materiale de avertisment asupra pericolului Concordatului pentru poporul sârb ortodox.

În 1938 este ales arhiereu de Ohrid-Bitolsk, iar în 1939, episcop de Banja Luka, unde va păstori puțină vreme (1 oct - 6 mai 1941). Este primit cu entuziasm de cler și popor, dar cu răceală de o parte a politicienilor, care văd în el o personalitate puternică, în stare să le zădărnicească planurile de destabilizare a țării. Dar și aceștia sunt dezarmați de iubirea și smerenia arhiepiscopului. 
Odată cu debutul Celui de-al doilea Război Mondial, sănătatea Vlădicăi se înrăutățește mult și acesta cade la pat, stare din care nu își va mai reveni. Ca urmare a ocupației germane, Croația s-a autoproclamat stat independent. S-au declanșat prigoana, teroarea, deportările și crimele împotriva sârbilor și a Bisericii Ortodoxe. Toată furia ustașilor s-a îndreptat împotriva arhiepiscopului de Banja Luka, aceștia cerându-i să demisioneze. Cu toate că știa ferocitatea călăilor săi și cu toată slăbiciunea datorată bolii sale, Vlădica a rămas neclintit, răspunzându-le cu curaj că nu își va părăsi niciodată scaunul și păstoriții încredințați de Dumnezeu. 

În noaptea de 5 spre 6 mai 1941 ustașii l-au arestat pe bolnavul arhipăstor, împreună cu prot. Dumaș Subotici și i-au dus în afara orașului, pe malul rîului Vrban, unde i-au torturat îngrozitor, după care i-au aruncat în apă. Trupurile mutilate groaznic în timpul torturilor, recuperate din apă, au fost văzute de multă lume. Vlădica a fost înmormântat în secret în cimitorul militar din Banja Luka. Ulterior moaștele i-au fost mutate în nou-construita catedrală Sinodală din Banja Luka, iar după canonizarea sa, în 1998, au fost depuse într-o raclă aflată pentru închinare în aceeași catedrală.

Cazurile preoților sârbi martirizați de uslașii croați în acea tulbure și controversată perioadă sunt numeroase, dar puține ajung până la noi. Ce-i drept, nici românii nu se omoară să cunoască de la sursă istoria vecinilor lor și a fraților lor de credință.  

Niciun comentariu: